joi, 24 februarie 2011

BLOGGERS' DINNER LA THE ARK

Dupa ce anul trecut ne-am facut de cap pe la Hilton si pe la Agra Palace, saptamana trecuta a venit vremea sa ne reluam bunul obicei de a ne veseli in cadru organizat, asa cum numai food bloggerii stiu s-o faca (adica cu multe poze inainte de a savura mancarea, cu carcoteala maxima si cu shpritz exact cat trebuie cat sa ne veselim pana la inchiderea carciumii :)).

De data asta locul de pierzanie a fost restaurantul de la The Ark, unde am avut ocazia sa testam pe viu (apparently in paralel cu Metropotamii, fara sa stim unii de altii :)) noul meniu tip bistro, meniu organizat de prietenii de la The Caterer impreuna cu un chef nou, proaspat sosit tocmai de la Loft, care se pare ca este ultima fita de carciuma de pe piata (unde am fost, am admirat designul, dar n-am avut ocazia sa ma si imprietenesc cu meniul, deoarece am ajuns acolo doar cu ocazia unui eveniment privat).

Fata de data trecuta le-am pierdut (cu mare tristete...) pe Ana (pe motiv de advanced baby on board :)) si pe Bianca (pe motiv de plecat inapoi in Elvetia, ceea ce ne dorim si noua :)), dar am recuperat-o pe Monica si am cunoscut-o (in fine!) pe Smaranda, singura zana cu acte in regula din blogosfera culinara :). In rest, the usual crew, cu Mazi, Madalin (plus his better half, Corina), Elena (plus her hubby, Alex, pe final) si cu voia Dvs, ultimul pe lista, subsemnatul (minus ochelarii de care m-am despartit de curand, sper eu, pentru totdeauna, dupa cum puteti vedea in poza de mai jos :)).

joi, 17 februarie 2011

LAPTE DE PASARE

Laptele de pasare, alaturi de chiseaua cu dulceata de tradafiri sau de cirese amare, de lingurita cu șerbet servita in paharul cu apa rece, de minciunelele umflate, crocante si goale la interior, de crema de zahar ars si, de ce nu, de guma Turbo cumparata de la tigancile ce-si faceau veacul prin curtea scolii reprezinta pentru mine (si probabil si pentru multi dintre voi) unul dintre gusturile copilariei, amintindu-mi de destul de rarele ocazii in care matusa noastra (care ne-a crescut ca o bunica) ne surprindea cu aceasta minunatie de desert.

Desi ar putea parea un desert specific romanesc, laptele de pasare (weird name, btw :)) are echivalente atat in bucataria franceza (unde este cunoscut drept œufs a la neige) cat si in cea anglo saxona (unde se numeste floating island). Practic, acest desert consta intr-un meringue (spuma tare de albusuri de oua batute cu zahar si cu un agent de coagulare precum creme of tartar sau amidon) fiert in apa sau lapte indulcit, apoi servit rece, cu crème anglaise (crema de ou si vanilie).

Daca laptele de pasare vi se pare cumva complicat de facut, ei bine aflati ca va inselati, el fiind de fapt pe cat de simplu, pe atat de rapid de pregatit, rezultatul fiind un desert aromat, usor (are mai mult aer si arome decat calorii :)) si cat se poate de delicios. Reteta care urmeaza este luata de aici si merge pe varianta fiertului spumei de ou in apa, nu in lapte, acesta din urma avand marele defect de a da in foc sau de a se afuma exact cand ti-e lumea mai draga (don't worry, rezultatul final al versiunii de fata este foarte asemenator cu cel obtinut prin metoda traditionala).

vineri, 11 februarie 2011

PASTEIS DE NATA, TARTE PORTUGHEZE CU CREMA DE OU SI VANILIE

Trebuie sa va marturisesc ca Portugalia este by far destinatia mea de vacanta preferata, fiind o tara absolut minunata din mai toate punctele de vedere, dar mai ales din cel culinar. In multele mele vacante lusitane (sa tot fie vreo sase-sapte in ultimii zece ani) am avut parte de multe experiente culinare spectaculoase, precum mix grill-ul de peste si fructe de mare din Afurada, un sat de pescari de langa Porto, cu barci pictate cu secera si ciocanul, unde au deschis carciuma special pentru noi (era trecut de ora pranzului si oamenii se relaxau in familie cu un remake dupa Sclava Isaura :)) si au inceput sa care la tavi cu tot felul de oratanii subacvatice catre un gratar imens, de ziceai ca se pregatesc pentru zilele orasului, nu pentru doi turisti, fie ei si destul de infometati (in plus ne-au omenit si cu un vin de Porto facut la ferma lor, o minunatie cu care nu m-am mai intalnit de atunci incoace, indiferent de pretul sticlelor cumparate), celebra choco frito, sepia prajita la una dintre terasele de pe malul marii in Setubal, unde gustul incredibil rivaliza doar cu numarul imens de muste venite sa participe si ele la festin sau supa caldo verde, o supa de salata taiata fideluta (initial am jurat ca e supa de iarba :)) degustata pentru prima oara la o terasa fermecatoare din cartierul maur Alfama din Lisabona, unde masa noastra de plastic avea picioarele "din vale" prelungite cu niste bucati de lemn, cat sa stea dreapta pe panta destul de serioasa pe care era amplasata, si unde chelnerita s-a oprit putin din servit cand a aparut un bunic din cartier cu o chitara si au inceput un mini recital ad hoc de fado absolut magic.

Peste toate acestea insa stau la loc de cinste niste tarte minunate numite pasteis de Belem, cumparate fierbinti de la patiseria de langa Manastirea Ieronimilor din Belem (acum o suburbie a Lisabonei), patiserie care le pregateste neintrerupt din 1837, respectand intocmai reteta calugarilor convertiti in patiseri dupa revolutia liberala din 1820, cand au ramas fara loc de munca dupa ce s-au inchis toate manastirile.

Aceste tarte (numite generic pasteis de nata, daca nu provin exact de la faimoasa patiserie din Belem) sunt pe cat de simple (un cosulet din foietaj umplut cu o crema de ou si rumenit la cuptor pana ce aluatul devine brun-auriu iar crema se caramelizeaza la suprafata) pe atat de spectaculoase ca gust, mai ales cand sunt mancate imediat ce sunt scoase din cuptor, presarate din belsug cu zahar pudra si scortisoara.
Multa vreme am trait cu impresia ca aceste tarte sunt imposibil de realizat acasa si ca iti trebuie cine stie ce echipamente sofisticate impreuna cu niste secrete de fabricatie transmise doar initiatilor, asa ca va dati seama ce mirare filosofica am trait atunci cand m-am intalnit cu celebrele pasteis la un click distanta, exact pe blogul Elenei, careia ii multumesc pe aceasta cale ca mi-a spulberat un mit si mi-a demonstrat cat de simpla e de fapt prepararea lor. Aceasta descoperire m-am motivat atat de tare incat le-am facut de doua ori in ultima saptamana (ceea ce va doresc si voua, btw :)) si le-am trecut lejer in topul deserturilor mele home made preferate.

Daca doriti sa testati aceste tarte inainte de a incerca sa le faceti voi acasa, aveti aceasta sansa la Cofetaria Lusitana de la Piata Victoriei (la parterul America House, acel office building de langa blocul BRD, vizavi de Spring Time) sau la Gala, delicateria portugheza din Piata Floreasca, unde sunt aduse proaspete in fiecare zi, tot de la Cofetaria Lusitana. However, ele se fac atat de simplu si de rapid acasa incat aveti sanse mai mari sa le terminati de pregatit intr-un timp mai scurt decat v-ar lua sa gasiti un loc de parcare la Piata Victoriei :)

Ingrediente (pentru 24 de tarte)
- 1 pachet de aluat de foietaj (eu am folosit Linco si Bella, cu rezultate similare; Bella mi s-a parut mai usor de utilizat, avand doua foi mai mici, fata o singura foaie mare la Linco)
- 2-3 lingurite de scortisoara [LATER EDIT: optional, ies la fel si fara, doar ca sunt mai usor de format]
Pentru crema [VERSIUNEA INITIALA]
- 400ml de lapte
- 200ml de smantana dulce, de frisca (eu am folosit Dorna)
- 4 galbenusuri de ou
- 1 baton de scortisoara
- coaja de la o lamaie
- esenta de vanilie (eu am folosit doua pliculete de Vanilla Bourbon de la Dr Oetker)
- 3 linguri de zahar
- 2 linguri de faina
- 1 varf de cutit de sare
[LATER EDIT: intre timp am descoperit o alta versiune de crema, care este mult mai aproape de gustul original, dar care este si mult, mult mai dulce (500g zahar vs 3 linguri :)), asa ca daca doriti o crema mai dietetica, ramaneti la varianta initiala]
Pentru crema [VERSIUNEA IMBUNATATITA]
- 500ml de lapte
- 500g zahar
- 250ml apa
- 60g faina
- 1 baton de scortisoara
- coaja de la o lamaie (doar partea galbena, fara cea alba, care e amara)
- 7 galbenusuri de ou

- zahar pudra si scortisoara pentru servit

Preparare (40 min + 10 min de pregatire)
- dezghetati in prealabil aluatul, dar pastrati-l la rece pana-l folositi (cel mai bine e sa-l puneti seara in frigider, unde se va dezgheta pana a doua zi, dar va ramane rece)
Prepararea cremei - versiunea initiala (mai light)
- puneti toate ingredientele pentru crema intr-o cratita cu fund gros, amestecati-le bine cu un tel (cat sa nu ramana cocoloase de faina) si apoi puneti cratita la foc mic, amestecand permanent cu o spatula, (ca sa evitati sa se prinda de fundul si de lateralele cratitei) pret de vreo 6-7 min, pana ce mixtura se va ingrosa pana la consistenta unui pudding mai moale
- strecurati crema printr-o sita (sa scapati de eventualele cocoloase, de batonul de scortisoara si de coaja de lamaie), acoperiti-o cu folie de plastic lipita exact peste ea, ca sa nu se formeze crusta la suprafata si lasati-o la rece pana pregatiti aluatul

[LATER EDIT] Prepararea cremei - versiunea imbunatatita (mai aproape de cea originala din Belem)
- intr-un bol mic dizolvati faina in putin lapte si amestecati bine cu o furculita sa eliminati cocoloasele
- turnati restul de lapte intr-o cratita impreuna cu batonul de scortisoara si cu coaja de lamaie, aduceti la punctul de fierbere (atentie sa nu va dea in foc spuma!) si adaugati imediat mixul de faina, amestecand bine (crema se va ingrosa aproape imediat), apoi mai lasati cratita putin (cateva secunde) pe foc, cat sa inceapa din nou sa fiarba crema, si luati-o imediat de pe aragaz
- intr-o alta cratita amestecati apa cu zaharul, puneti cratita pe foc pana cand incepe sa fiarba, lasati sa fiarba exact 3 min si apoi turnati siropul rezultat peste mixul de lapte cu faina, amestecand bine, sa se omogenizeze
- strecurati crema printr-o sita metalica, inlaturati coaja de lamaie, scortisoara si cocoloasele de faina din sita si lasati crema sa se raceasca complet
- bateti galbenusurile de ou si apoi amestecati-le in crema racita exact inainte de a umple tartele

- taiati fiecare foaie de aluat in doua (sau in patru, daca folositi Linco, cu o singura foaie mare), obtinand niste fasii de cca 15cm latime [LATER EDIT: la foaia Linco e mai eficient sa o rulezi pe lungime, si apoi sa o tai in 24 de segmente egale]
- presarati scortisoara peste fasiile de aluat (in reteta traditionala acest pas este optional) si apoi rulati-le intr-un sul destul de strans [LATER EDIT: am constatat ca aluatul se lucreaza mult mai bine fara scortisoara pe el, iar gustul este absolut identic, asa ca va recomand sa sariti acest pas]
- taiati fiecare sul in 6 bucati egale (va sfatuiesc sa lucrati pe rand cu cate doua fasii de aluat, pastrandu-le pe celelalte la rece, deoarece altfel se vor incalzi si vor deveni lipicioase) si apoi luati segmentele obtinute si presati-le intre palme pana se transforma in niste discuri de cca 10-12 cm diametru si apoi plasati-le intr-o tava de briose (preferabil cu 12 sloturi), impingand usor aluatul pe margini cat sa formeze niste cupe [LATER EDIT: cu degetele putin ude si fara scortisoara pe aluat treaba merge mult mai rapid]
- umpleti fiecare cupa cu cca 2 lingurite de crema (nu trebuie sa se umple pana sus deoarece crema se va umfla la cuptor)
- bagati tava in cuptorul preincalzit la maxim (cu ventilatia pornita, daca aveti) pentru cca 15-17 min (aici va trebui sa faceti niste incercari, deoarece fiecare cuptor e diferit si e posibil ca la voi sa se faca mai repede sau mai lent)
- in timpul coptului crema se va umfla iar tartele vor arata precum niste briose infoiate pe care vor aparea si niste zone maronii pe masura ce suprafata cremei se caramelizeaza (am incercat sa obtin niste zone caramelizate foarte inchise la culoare, aproape negre, precum cele de la Belem, insa cuptorul n-a vrut sa colaboreze pana la capat :))
- dupa ce s-au rumenit scoateti-le din cuptor si lasati-le sa se raceasca putin in tava (cam 2-3 min), timp in care veti observa cum crema se va dezumfla si va colapsa in interior, acesta fiind de altfel modul traditional in care trebuie sa arate pasteis de nata
- presarati-le cu zahar pudra si scortisoara si serviti-le calde, in timp ce asteptati sa se rumeneasca la cuptor a doua serie :)
Enjoy!

miercuri, 9 februarie 2011

RACK DE MIEL IN CRUSTA DE FISTIC

Daca reteta anterioara imbina aromele mediteraneene, usor sarate, cu fragezimea mielului, cea de fata este mult diferita ca gust, oarecum in cealalta parte a spectrului, crusta fiind usor dulce acrisoara si in acelasi timp foarte decadenta, avand la baza untul aromat si fisticul incedibil de potrivit in aceasta combinatie, atat ca gust, cat si ca aspect, culoarea sa verzuie potrivindu-se perfect cu mielul roz si suculent.
Deoarece reteta de fata este foarte simplu de realizat iar apologia rackului de miel v-am facut-o deja in postul anterior, n-o s-o mai lungesc si o sa trec direct la actiune, nu inainte de a va semnala inca un avantaj al rackului de miel din Noua Zeelanda de la Metro, si anume acela ca in pachet aveti doua bucati, numai bune de gatit in mod diferit, dupa cum ati putut vedea in postul anterior si veti vedea in cele ce urmeaza.

Ingrediente (pentru 2-4 persoane)
- 1 rack de miel (gasiti proaspat la Metro, cate doua bucati impachetate in vid, la 130lei/ kg, cca 700g/ pachet, sau la Deliclick, congelat, la 99lei/ kg)
Pentru crusta
- 1 pahar (cca 200ml) de suc de rodii (eu am folosit Santal, care nu e 100% din rodii, dar a mers perfect)
- 2 linguri de dulceata de afine sau coacaze
- 1 catel de usturoi, curatat si feliat in 2-3 bucati
- 50g (un sfert de pachet) de unt rece, taiat cubulete
- 1/2 lingurita de scortisoara macinata
- 1/4 lingurita de chimen macinat
- 1 lingurita de pasta ginger - garlic (optional)
- 1 lingurita de sos teriyaki sau sos de soia
- 4 linguri de fistic macinat
- 4 linguri de pesmet

Preparare (40 min plus 10 min de pregatire)
- incaziti cuptorul la 220C, si in paralel puneti intr-o cratita (la foc mediu) sucul de rodii, dulceata de afine, usturoiul, pasta ginger-garlic si sosul teriyaki sau de soia si amestecati constant pana cand lichidul se reduce la o consistenta siropoasa (cca 5-7 min), apoi lasati amestecul sa se raceasca putin si transferati-l in bolul mixerului, adaugati scortisoara, chimenul si cubuletele de unt si apoi pulsati pana se omogenizeaza cum trebuie si se transforma intr-o crema absolut fabuloasa (finger lickin' good, va spun :))
- lasati crema de unt aromat sa se raceasca (se va si intari putin cu aceasta ocazie, fiind mai usor de uns fara sa se scurga) si apoi ungeti uniform partea de sus a rackului si asezati-l cu oasele in jos intr-o tava mica, tapetata cu folie de aluminiu
- amestecati fisticul macinat cu pesmetul si apoi presarati uniform amestecul peste portiunea unsa cu untul aromat, presand usor, sa se lipeasca bine (la fel ca la reteta anterioara, puteti unge complet rackul cu crema de unt si apoi sa-l tavaliti prin fistic, insa mie si de data asta mi s-a parut mai de efect crusta doar pe partea superioara a rackului)
[NOTA: de aici incolo lucrurile stau intocmai ca in reteta anterioara, asa ca o sa-mi permit sa copiez exact aceleasi indicatii (mai ales pentru cine ajunge aici direct, fara sa fi vazut si postul anterior]
- bagati tava la cuptor pentru cca 18-20 min, sau pana cand termometrul de carne (pe care daca nu l-ati cumparat inca va sfatuiesc calduros sa-l treceti cat de curand pe lista de shopping) indica 52-54C (mielul medium rare, adica roz si suculent la interior, asa cum trebuie mancat, se obtine la 57C, dar temperatura din interior mai creste cu vreo 4-5C cat timp il lasati sa se odihneasca dupa ce l-ati scos din cuptor)
- scoateti rackul rumenit din cuptor, acoperiti-l cu folie de aluminiu si lasati-l sa se odihneasca vreo 10-15 min, cat sa se resoarba sucurile alea delicioase in fibrele carnii si sa nu le risipiti prin farfurie.
- feliati rackul printre coaste (cate o coasta pentru fiecare felie, un rack are in general cam 8 coaste) si serviti-l imediat, simplu, fara garnitura, caci e suficient de complex in arome si de savuros asa cum e.
Enjoy! 

luni, 7 februarie 2011

RACK DE MIEL IN CRUSTA DE SEMINTE SI USTUROI, UMPLUT CU FETA, MASLINE SI ROSII USCATE

Despre miel si prezenta sa relativ discreta in bucataria romaneasca v-am mai povestit, asa ca n-o sa reiau toata istoria de la turci incoace ci o sa va spun doar ca asa cum Argentina este considerata patria carnii de vita prin excelenta (desigur, mai exista si exceptii precum Angus, Wagyu, sau Chianina, dar vita argentiniana ramane totusi pe primul loc dupa parerea mea), la fel si Noua Zeelanda este patria mieilor de calitate exceptionala, motiv pentru care va recomand calduros sa incercati un rack of lamb din aceasta tara, mai ales daca aveti senzatia ca nu va place carnea de miel (promit eu c-o sa va schimbati radical parerea dupa ce-o incercati pe asta :)).

Reteta de fata (adaptata dupa cea de aici) imbina perfect aromele bucatariei mediteraneene cu fragezimea rackului de miel si, desigur, este foarte usor de facut, avand in acelasi timp si un look foarte spectaculos, perfect pentru impresionat prietenul sau prietena la ocazii speciale precum Valentine's Day-ul care se apropie, caci nu-i asa, putine lucruri pot spune "te iubesc" mai bine decat un rack de miel din Noua Zeelanda rumenit la marea arta, fraged si suculent la interior si crocant si aromat la exterior. :)

Ingrediente (pentru 2-4 persoane)
- 1 rack de miel (gasiti proaspat la Metro, cate doua bucati impachetate in vid, la 135lei/ kg, cca 7-800g/ pachet, sau la Deliclick, congelat, la 99.74lei/ kg)
Pentru crusta
- 8 linguri de seminte decojite (reteta originala e cu seminte de dovleac, dar eu am folosit de floarea soarelui)
- 8 catei de usturoi, curatati si taiati in doua, trei felii pe lung
- 4 linguri de ulei (pentru un gust mai intens eu am folosit ulei de seminte de dovleac - il gasiti la Mega Image)
- 2-3 linguri de mustar de Dijon (eu am folosit sos Dijonnaise de la Knorr, ca e mai delicat decat mustarul simplu)
Pentru umplutura
- cca 50g de branza Feta (o bucata cam cat un sfert de pachet de unt)
- 5-6 rosii uscate la soare, conservate in ulei (gasiti la orice supermarket sau la Metro)
- 10-12 masline Kalamata, fara samburi (sau orice alte masline preferati voi)
- optional: o mana de coriandru sau de patrunjel proaspat, tocat marunt, sau o lingurita de oregano uscat, amestecat cu putin ulei, sa se hidrateze

Preparare (40 min plus 10 min de pregatire)
- incaziti cuptorul la 220C, puneti usturoiul feliat impreuna cu doua linguri de ulei intr-o tava mica si lasati-l sa se rumeneasca vreo 6 min, dupa care adaugati si semnitele, scuturati putin tava cat sa se acopere si ele de ulei, mai lasati la cuptor inca vreo 4-5 min si apoi transferati amestecul (dupa ce s-a mai racit putin) intr-un mixer mic, adaugati celelalte doua linguri de ulei si pulsati pana obtineti un fel de pasta grunjoasa.
- lasati cuptorul sa mearga pe aceeasi temperatura si intre timp tocati marunt rosiile uscate si maslinele si amestecati-le intr-un bol cu Feta sfaramata si cu verdeturile (daca folositi)
- cu un cutit subtire si ascutit dati apoi o gaura in lungimea rackului, dintr-un capat in celalalt, largiti-o putin cu degetele si indesati in ea amestecul de Feta pana se distribuie uniform de-a lungul carnii, apoi puneti rackul intr-o tava cu oasele in jos, ungeti carnea cu mustarul (care are rol de liant pentru crusta) si in final presati peste el amestecul de seminte si usturoi intr-un strat compact (reteta originala sugereaza ungerea completa cu mustar si apoi tavalirea prin seminte, insa mie mi s-a parut mai de efect crusta doar pe partea superioara a rackului)
- bagati tava la cuptor pentru cca 18-20 min, sau pana cand termometrul de carne (pe care daca nu l-ati cumparat inca va sfatuiesc calduros sa-l treceti cat de curand pe lista de shopping) indica 52-54C (mielul medium rare, adica roz si suculent la interior, asa cum trebuie mancat de altfel, se obtine pe la 57C, dar temperatura din interior mai creste cu vreo 4-5C cat timp il lasati sa se odihneasca dupa ce l-ati scos din cuptor)
- scoateti rackul rumenit din cuptor, acoperiti-l cu folie de aluminiu si lasati-l sa se odihneasca vreo 10-15 min, cat sa se resoarba sucurile alea delicioase in fibrele carnii si sa nu le risipiti prin farfurie.
- feliati rackul printre coaste (cate o coasta pentru fiecare felie, un rack are in general cam 8 coaste) si serviti-l imediat, simplu, fara garnitura, caci e suficient de complex in arome si de savuros asa cum e.
Enjoy! 

vineri, 4 februarie 2011

CONFIT DE RAȚĂ

De multe ori am avut ocazia sa discut cu diverse persoane care afirmau sus si tare ca nu le place rata, chestiune foarte greu de inteles pentru mine, deoarece eu unul consider ca rata are by far cea mai buna carne dintre toate pasarile, fiind absolut delicioasa in toate formele in care am mancat-o. Acest fapt ma face sa cred ca acele persoane pur si simplu n-au avut ocazia sa manace o carne de rata preparata cum trebuie, iar reteta de fata vine ca o solutie la aceasta problema.

Daca vreti, confitul de rata este un fel de duck for beginners, fiind in acelasi timp extrem de simplu de preparat (practic nu prea poti sa dai gres) cat si incredibil de delicios. Practic, aceasta forma de a prepara rata este probabil versiunea ei suprema, nirvana ratei daca vreti, putand provoca oricui o gusta pentru prima oara o epifanie culinara (vegetarienii se exclud, desi nu cred ca stiu ce pierd :))
Confitul ca metoda de gatit isi are radacinile in perioada premoderna, cand nu existau solutii de pastrare a mancarii la rece, asa ca majoritatea carnurilor se pastrau fie sarate si apoi uscate cu sau fara fum (vezi pastrama, jambonul, etc), fie marinate (vezi pestele), fie in untura, care actiona ca un strat protector impotriva bacteriilor, solidificandu-se pe langa carne si nepermitand acesteia sa intre in contact cu aerul pana in momentul consumului.

miercuri, 2 februarie 2011

SUPA OLANDEZA DE MUSTAR (ZAANSEMOSTERDSOEP)

Asa cum va spuneam in postul anterior, m-am intors recent din Olanda, de unde am venit si cu o reteta surprinzatoare, atat din cauza ingredientului principal, mustarul, care in restul lumii este folosit drept condiment, cat si din cauza faptului ca provine din bucataria olandeza, bucatarie care este renumita (probabil pe nedrept, dar asta e) prin absenta sa aproape totala, ea rezumandu-se la prima vedere la cartofii prajiti cu maioneza, care sunt un fel de sport national la ei si care se pare ca de fapt vin de la vecinii belgieni, dar sa nu divagam si sa revenim la supa noastra.

Aceasta supa este foarte consistenta, hranitoare si delicioasa, fiind perfect potrivita cu clima neprietenoasa omului din nordul Olandei, unde ploua mult, e frig si bate vantul mai mereu (daca nu v-ati prins, ma refeream la vara lor, desigur, deoarece despre iarna de la Marea Nordului nici n-are sens sa mai discutam, ca ne depresam instant :)).

Ea se serveste in mod traditional cu bucatele de bacon crocant (sfaramat ca niste crutoane) si cu patrunjel sau ceapa verde tocata, dar eu din pacate n-am avut de nici unele atunci cand am gatit-o intr-o seara tarziu, la impuls, asa ca am decorat-o pana la urma cu niste piment d'espelette, sa-i dea si putin zvac.

Reteta acestei supe (luata de aici) este cat se poate de simpla si rapida, iar gustul este dulce acrisor, aromat si extrem de interesant, cu o textura cremoasa si cu o tenta picanta la final, tenta care depinde de cat ardei iute folositi (eu nu m-am aruncat prea tare).

Ingrediente (pt 6-8 portii)
- 1 ceapa medie, tocata marunt
- 1 lingura de unt (eu am folosit ghee, dar merge si unt normal sau ulei de masline)
- 1 litru de apa (sau de stock, daca aveti la indemana sau daca vreti sa va preparati singuri)
- 2 cuburi de supa (de pui sau de legume)
- 1 ardei iute proaspat sau uscat (sau mai multi, dupa gust) – optional
- 125 g smantana grasa, de preferinta din cea varsata, care are un gust usor acid (original se foloseste crème fraiche, dar la noi n-o sa gasiti)
- 125g crema simpla de branza (gen Philadelphia)
- 2-3 linguri de mustar cu boabe (eu am folosit o combinatie de Bornier si Kamis)
- 2-3 linguri de amidon, dizolvate in 2-3 linguri de apa
- piper proaspat rasnit (dupa gust)
- pentru decorat: crutoane de bacon (se fac simplu, prajind feliile de bacon in tigaie la foc mediu si eliminand grasimea topita pana cand feliile devin rumene si crocante, dupa care se lasa sa se raceasca pe niste servete de hartie si apoi se sfarama in bucatele mici), patrunjel tocat sau inele subtiri de ceapa verde

Preparare (25 min +  5 min de pregatire)
- amestecati smantana cu crema de branza si cu mustarul intr-un bol
- intr-o oala medie topiti untul si apoi caliti in el ceapa la foc mic (sa nu se arda, ci doar sa devina translucida), apoi adaugati apa si cuburile de supa (sfaramate) si mariti focul pana ce supa incepe sa fiarba, apoi reduceti putin si lasati-o sa bolboroseasca vreo cateva minute (acum puteti adauga si ardeiul iute, daca doriti)
- adaugati amestecul de mustar, smantana si branza in supa, omogenizand toata treaba cu un tel, dupa care mai lasati-o pe foc vreo 2-3 minute, pescuiti ardeiul iute, adaugati amidonul dizolvat in apa, amestecati putin pana incepe sa se ingroase, apoi luati-o de pe foc si condimentati-o cu piper proaspat dupa gust (de sare n-o sa fie nevoie, deoarece destula in mustar si in cuburile de supa)
- serviti-o fierbinte, garnisita cu crutoane de bacon, patrunjel sau inele de ceapa verde, alaturi de o felie de paine de casa cu coaja groasa, unsa cu unt
Enjoy!

marți, 1 februarie 2011

BACK IN BUSINESS

Daca va intrebati de ce a fost atata liniste pe aici in ultima vreme, ei bine aflati ca asta s-a datorat unei combinatii de factori, unii cat se poate de obiectivi, altii mai degraba subiectivi.

La capitolul factori obiectivi avem faptul ca pe la mijlocul lui ianuarie am fost plecat cu treaba aproape o saptamana in Olanda (de unde, spre surpriza generala, deoarece bucataria olandeza se reduce aproape exclusiv la cartofi prajiti cu maioneza, m-am intors cu o reteta de supa geniala, reteta pe care o voi impartasi cu voi in curand).

De asemenea, tot la factori obiectivi se mai pune si foarte recenta mea operatie cu laser la ochi, in urma careia, slava Domnului, se pare ca am scapat definitiv de ochelarii cu care mi-am petrecut ultimii 25 de ani din viata. Desigur, acum va trebui sa-mi schimb pozele de profil (si daca stau bine sa ma gandesc, si toate actele cu poza, damn it…), dar asta probabil ca o sa mai dureze putin, deoarece acum am inca ochii decorati cu niste blood shots foarte gloomy (sau ma rog, sexy, depinde cat de mare fan Twilight esti :))

La factorii subiectivi avem la loc de cinste incredibila mea capacitate de procrastinare (as putea tine cursuri pe tema asta, va jur :)) precum si un fel de mood depresiv de ianuarie, un spleen de iarna daca vreti (ah, I really, really hate this bloody season, unde e incalzirea aia globala cand ai nevoie de ea…), mood care m-a tinut departe de laptop (si aproape de o gramada de seriale TV foarte addictive, dar asta e alta discutie :))

In fine, ca sa ma revansez pentru absenta, promit sa desfasor o activitate mai sustinuta in perioada urmatoare, cu multe povesti culinare cat se poate de savuroase, dar pana atunci trebuie sa va povestesc pe scurt si ce s-a mai intamplat relevant in perioada recenta, si o sa incep cu cele doua intalniri din decembrie cu prietenii mei autori de bloguri culinare, intalniri care au fost foarte, foarte faine, atat de faine incat sper sa le repetam cat de curand.

Prima dintre ele a fost organizata de Good Food si Hilton si a avut loc in recent renovata braserie de la parter, braserie care acum se lauda cu un meniu nou si foarte apetisant, mai ales ca in el poti gasi niste chestii pe care nu stiu unde le mai poti gasi in Bucuresti, precum  fish & chips, ca sa dau doar un exemplu.

Aici am fost omeniti cum se cuvine si chiar mai mult decat atat (thanx, Manuela & Ana, 'twas very lovely :)) si am avut parte de conversatii sprintare cu Monica (The Foodie Family), Elena (Le Blog Piquant), Madalin (Wine & Knives) si Mazi (Chez Mazilique). Din pacate insa nu am poze de la aceasta intrunire, deoarece a trebuit sa fug la un moment dat la un alt eveniment, lasand cu inima stransa minunatia de sampanie pe mana priceputa a lui Madalin, dar le puteti admira (si citi mai multe despre cum a fost) pe blogul Good Food, la Elena, la Mazi si la Madalin.

A doua intalnire a avut loc la Kumar's Agra Palace, cel mai bun restaurant indian din Bucuresti by far, si la propriu, dar si la figurat, caci de fapt e in Pipera, insa drumul merita din plin, va garantez :)). Aceasta a fost mai degraba spontana, fara PR si fotograf oficial (chestiune rezolvata, dupa cum veti putea vedea imediat, cu varf si indesat :)), insa a iesit absolut genial.

Fata de intalnirea de la Hilton am pierdut-o pe Monica (ne-a furat-o Austria aia nesuferita, devenita lately sectorul 7 al Bucurestiului…:)), dar le-am castigat in schimb pe Bianca (Chat de Chocolat) si pe Ana (Easy Peasy), plus better half-ii din dotare, care au mai echilibrat balanta de partea mea si a lui Madalin, ferindu-ne de un matriarhat total :)).

Si daca va intrebati ce fac food bloggerii cand se intalnesc la o carciuma, ei bine aflati ca nu e simplu deloc sa fii in pielea lor, deoarece dupa cum puteti vedea mai jos, toata treaba incepe cu o sesiune intensa de photo shooting, care mai de care cu tunurile pe mancare, in cazul nostru mai ales fetele, deoarece eu si cu Madalin am jucat doar la amatori cu point & shoot-urile noastre tip sapuniera :))
Desigur, avantajul de a avea si non-bloggeri (sau ma rog, cel mult guest bloggeri :)) printre noi este acela ca cineva chiar a apucat sa guste mancarea cat inca mai era calda, dupa cum ilustreaza perfect poza de mai jos, cu Mishu atacand decisiv platourile, imun la tirul necrutator al DSLR-urilor din jurul lui.
Si daca tot am vorbit de mancare, vreau sa va spun ca aceasta a fost absolut geniala, Kumar intrecandu-se pe sine in a ne ospata cu toate bunatatile gatite ca la mama lui in India, de la samosas pana la biryani si de la pyaz bhajjis pana la celebrul vindaloo, chestie atat de iute incat daca o diluai putin cu apa sigur mergea masina cu ea pe post de benzina (in acest moment ne-am dat seama ca Elena este fie alien, fie cyborg, deoarece nici n-a clipit cat a dat gata trei sferturi din vindaloo, si asta in vreme ce noi transpiram care mai de care de la o simpla inghititura de test :))

Eu unul n-am apucat sa fac mai mult de o poza cu mancarea, poza pe care o puteti vedea mai jos, dar va invit calduros sa cititi povestea acestei seri memorabile (incheiate mult dupa ora stingerii si udate din belsug cu roze Terra Romana si cu multe beri) la Mazi, la Elena, la Bianca, la Ana si la Madalin, unde veti gasi si multe alte poze inspirationale.
Mai departe, tot la finalul lui decembrie am avut ocazia sa gatesc pentru prima data in bucataria de la  The Caterer (cea mai cool companie de catering din Bucuresti), unde sub ochiul atent al lui Tavi si sub indrumarea lui Marian ne-au iesit din mana niste minunatii de bucate precum chipsurile de parmezan, rata cu teriyaki si ghimbir sau fois gras cu jeleu de mar si sweet chili, dar despre toate astea in curand, cand sper sa primesc pozele si retetele cu pricina.

In fine, tot la intamplari recente mai trec si faptul ca dupa mai bine de un an de cand am primit-o cadou de Craciun de la fratele meu, am apucat sa despachetez si sa folosesc masina de facut paine, masina care cu ajutorul unor premixuri geniale de paine rustica si cu seminte s-a dovedit a fi o revelatie pe care o s-o impartasesc si cu voi in curand.

Daca mai adaugam la toate astea nenumaratele chestii pe care le-am gatit in ultima vreme, precum confit si rillette de rata, tort red velvet, banoffee pie, rata Pekin, macarons de lavanda sau pasteis de nata, o sa-mi puteti ierta, sper, mai usor recenta absenta din spatiul virtual.

Toate cele minunate!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...